Nota: 5+/5
Actori: 5+/5
Scenariul: 5+/5
Regia: 5/5
Am vazut intr-un final "Egoistul", imi doream de tare mult sa ajung, am vanat bilete cu intrerupere timp de 4-5 ani. Punerea in piesa a fost superba, Radu Beligan a tinut practic tot spectacolul. Tema: egoismul din noi, egoismul in familie, intre prieteni, intre toti cei dragi; iar la finalul zilei suntem singuri, asa cum ne-am nascut, goliti de energie de cei din jur, in jocul agitat al vietii.
Beligan a avut rolul autorului, observatorului rece, participand la piesa vietii doar distant, ironic si fara implicare emotonala; parca amuzat fiind de jocul ce se desfasoara in fata sa, insa deloc uimit, si nici macar incercand sa ii faca pe ceilalti sa priceapa jocul sau, intelegerea sa.E ca si cum s-a distantat de viata, o intelege prea bine ca sa cada in plasele intinse de ea, priveste ironic si rational la dezlantuirea plina de energie a fiintelor din jurul sau, energie depusa cu siretenie si interes.
Totusi, ironic, e ca si cum isi traieste pe scena propria viata, ajunsa la sfarsit. Probabil de aceea a si starnit in mine tristete, probabil ca mi-as fi dorit chiar eu, in egoismul meu, sa traiesc aceasta piesa mai mult timp, acele momente sa le inghet in timp, sau sa pot reveni la ele. Insa nu ma voi mai putea intoarce la ele, probabil si actorul va muri, si clipele au fost cele de azi, pline de farmec si inteles, si poate mai pline de substanta tocmai prin coincidenta vietii actorului cu personajul.
Pana la urma spectatorii nu au fost egoisti, desi probabil toti ne doream sa aplaudam mai mult, sa ne aducem aprecierea pentru piesa foarte reusita, aplauzele nu au durat mult, aceasta pentru ca Beligan a iesit din scena obosit, prea obosit de viata. Dar cu siguranta aceasta este viata, si ea isi urmeaza cursul simplu, cu viata si moarte, pentru noi toti, fara un talc anume, doar simplu.
Link: http://www.tnb.ro/?page=spectacol&idspec=143
Posts
